0
0 0
0
Parerea vizitatorului Asociatia Sf. Vincentiu de Paul Revista Parohiei Localitatea Tg. Frumos Evenimente locale Istoricul Parohiei Activitati saptamanele Pagina de start Evenimente în viața Parohiei Târgu Frumos

Vizita Icoanei Sfintei Maria de la Cacica

Zilele de binecuvântare si har au început cu primirea icoanei în seara zilei de 24 noiembrie, în prezenta Preasfintitului Aurel Perca, a unui numeros numar de preoti, a primarului orasului Târgu Frumos, a credinciosilor din comunitatea din Târgu Frumos, fiind prezenti si un numar mare de crestini ortodocsi.

“Citirea fragmentului evanghelic, dupa evanghelistul Luca, despre vizita sfintei Fecioare Maria la verisoara sa, Elisabeta, ne-a emotionat si ne-a dat speranta, prin atasamentului fiecaruia dintre noi la marturisirea Elisabetei "Si de unde mie fericirea aceasta ca sa vina la mine Maica Domnului meu?" În aceasta atmosfera, o familie de tineri casatoriti a invocat de la sfânta Fecioara Maria sa ne ajute sa fim coerenti în credinta, în slujirea aproapelui si sa fie alaturi de noi cu grija ei de Mama si i-a daruit un cos de flori, purtat în procesiune, în fata icoanei, pâna la altar. A urmat sfânta Liturghie, prezidata de Preasfintitul Aurel, care în cuvântul de învatatura ne-a amintit de cele trei evenimente foarte importante ale zilei si anume sarbatoarea "Cristos - Regele Universului" invitându-ne la a vedea în Isus, centrul vietii noastre si stapânul întregului univers, al timpului si al istoriei."

Al doilea eveniment evocat a fost încheierea Anului Credintei si ne-a îndemnat sa tinem privirea îndreptata spre Isus Cristos, sa-l cunoastem, sa-l iubim, sa-l imitam în viata noastra, fiind convinsi de promisiunea de viata vesnica celor care cred în el. Al treilea eveniment al zilei a fost încheierea celui de-al treilea An dedicat familiei si Casatoriei crestine, în Dieceza de Iasi, în care Preasfintitul Aurel a amintit de criza prin care de multe ori trec familiile noastre si ne-a convins sa ne adresam cu încredere deplina si speranta fericita Fecioarei Maria, în mod particular Icoanei miraculoase de la Cacica, amintind si de frumoasa rugaciune "Adu-ti aminte, o, prea blânda Fecioara Marie, ca nu s-a auzit niciodata sa fi fost parasit cel ce a alergat sub ocrotirea ta...".

Ziua de luni, dupa pelerinajul, pe toata durata zilei, facut de credinciosii de toate confesiunile din orasul Târgu Frumos, s-a încheiat cu recitarea sfântului Rozariu, urmata de sfânta Liturghie concelebrata, parintele Iulian Faraoanu prezidând jertfa euharistica. La aceasta sfânta Liturghie au participat ca invitati si preotii parohi de la bisericile ordodoxe "Sfântul Nicolae" si "Sfintii Petru si Pavel" din Târgu Frumos, împreuna cu numerosi credinciosi, pentru care sfânta Fecioara Maria este invocata ca cea Preasfânta (Panaghia). În predica sa, parintele Ionut Imbrisca ne-a provocat la rugaciunea zilnica a Rozariului, amintindu-ne ca "a recita Rozariul nu este altceva decât a contempla cu Maria Chipul lui Cristos". Recitarea zilnica a rozariului, mai ales în familie, ne întareste credinta, ne sustine în momentele de îndoiala si dificultate, ne ajuta sa crestem în speranta, dar mai ales în iubire.

Ziua de marti a cuprins, înaintea sfintei Liturghii, recitarea rozariului în mod solemn, cu cântece mariane, celebrant fiind parintele paroh Mihail Farcas. Sfânta Liturghie concelebrata a fost prezidata de custodele Icoanei de la Cacica, pr. Cristian Pal, care în interventiile sale ne-a îndemnat, asemenea sfintei Fecioare Maria, la Nunta din Cana Galileii "Faceti tot ce va spune" Isus Cristos care este calea, adevarul si viata. Parintele Claudiu Cocut, vicar la Parohia "Isus, Bunul Pastor" din Roman, în cuvântul de învatatura, ne-a amintit de virtutile teologale credinta, speranta si iubirea care pentru multi crestini nu mai reprezinta mare lucru, în consecinta asistam la indiferentism religios, moralitate îndoielnica, egoism si chiar ura. Rezolvarea vine ducând o viata de rugaciune în care s-o includem si pe sfânta Fecioara Maria care mijloceste pentru noi sa crestem si sa ne întarim în credinta, speranta si iubire. A urmat procesiunea cu Icoana miraculoasa de la Cacica pe strada principala a orasului Târgu Frumos, cu cântece mariane, lumânari aprinse, cinstind astfel prezenta Fecioarei Maria în orasul nostru, atragând numeroase priviri curioase de la trecatori si de la persoanele de la ferestrele blocurilor din cale. Un moment emotionant a fost si recitarea rugaciuni Îngerul Domnului, în fata cladirii Primariei din Târgu Frumos, de fata fiind si primarul localitati, care ne-a însotit apoi pâna în biserica, unde cu toti am primit binecuvântarea de la sfârsitul sfintei Liturghii.

Ziua de miercuri seara a început cu recitarea rozariului si sfânta Liturghie concelebrata prezidata de parintele Robert Gaspal, iar cuvântul de întarire în credinta a fost tinut de parintele Gabriel Farcas, paroh de Galbeni si decan de Traian-Bacau. Parintele ne-a îndemnat sa ne deschidem inimile la binecuvântarile si harurile aduse de Isus prin mijlocirea Mamei sale Maria si sa devenim trandafiri ceresti care parfumeaza cu virtutile Mariei, de dragoste si pace, familiile noastre si comunitatile noastre.

Dupa Liturghie, credinciosi prezenti si-au luat ramas bun de la Sfânta Maria de la Cacica, ca apoi într-o atmosfera de adânca emotie si intensa bucurie spirituala, Icoana a parasit biserica, apoi, în ropote de aplauze, orasul Târgu Frumos. Meditând la aceste zile binecuvântate si pline de har nu putem decât sa ne propunem ca fiecare dintre noi sa faca sa straluceasca viata sa.

Multumim Mamei noastre ceresti!

Imagini din această perioadă puteți vedea în [ albumul foto ]

Petruț Adrian

0 0
Copyright 2005-2016 - Parohia Romano-Catolică Tg. Frumos