0
0 0
0
Parerea vizitatorului Asociatia Sf. Vincentiu de Paul Revista Parohiei Localitatea Tg. Frumos Evenimente locale Istoricul Parohiei Activitati saptamanele Pagina de start Evenimente în viața Parohiei Târgu Frumos

Relicvă a fericitului Ieremia Valahul în biserica din Târgu Frumos

Duminică, 9 octombrie 2010, Parohia "Sf. Anton" din Târgu Frumos a avut un motiv de bucurie și de sărbătoare. După ce în luna mai 2008 credincioșii s-au putut bucură de prezența raclei fericitului Ieremia, iată, acum, nu va fi doar o vizită, ci credincioșii se vor putea bucura să aibă în biserică lor o părticică din relicvele sale.

La cererea pr. Fabian Doboș, paroh, într-un cadru solemn, pr. Eugen Giurgică, OFMCap., însoțit de pr. diacon Mihai Benchea și alți doi seminariști, au dăruit parohiei această relicvă spre a fi venerată. Credincioșii și întreaga comunitate din Târgu Frumos vor avea posibilitatea ca, prin mijlocirea celui mai îndrăgit dintre fiii Bisericii Catolice din România, să obțină de la bunul Dumnezeu harurile de care au nevoie.

Ieremia, în timpul vieții și după moarte s-a dovedit a fi un bun intermediar între Dumnezeu și oameni pentru credincioșii din Napoli, care, cu multă credința și devoțiune, au alergat la el și au obținut harurile dorite. Cu atât mai mult noi, frații săi români, în mijlocul cărora a dorit să se întoarcă, trebuie să-i cerem ca el să mijlocească pentru noi, pentru familiile și comunitățile noastre harurile de care avem nevoie.

Fie ca fericitul Ieremia să mijlocească harurile de care fiecare credincios în parte are nevoie și să binecuvânteze întreaga comunitate.

Pr. Eugen Giurgică, OFMCap.

0 0
Copyright 2005-2016 - Parohia Romano-Catolică Tg. Frumos