0
0 0
0
Parerea vizitatorului Asociatia Sf. Vincentiu de Paul Revista Parohiei Localitatea Tg. Frumos Evenimente locale Istoricul Parohiei Activitati saptamanele Pagina de start Evenimente în viața Parohiei Târgu Frumos

Târgu Frumos: Timp extraordinar de har și de milostivire. Misiuni populare

Anul Jubiliar al Milostiviri Divine a constituit pentru comunitatea "Sfântul Anton de Padova" din Târgu Frumos un prilej minunat de a experimenta milostivirea lui Dumnezeu prin participarea la acțiuni spirituale, ocazionate de evenimente, în care membri comunități sunt angrenați..

De la deschiderea de porți sfinte, în Dieceza de Iași, fiecare credincios a căutat să treacă printr-o poartă sfântă și, folosindu-se de sacramentul Reconcilierii și o rugăciune după intenția Sfântului Părinte papa Francisc, au putut să obțină indulgența plenară. Primii care, într-o formă organizată, au trecut prin poarta sfânta, în iulie 2016, au fost vincențienii comunități care, înainte de întâlnirea națională, care a avut la Adjudeni, au făcut un pelerinaj la Bacău, unde au participat la ceremonia de trecere prin poarta sfântă, urmată de sfânta Liturghie concelebrată. A urmat participarea, într-un număr frumos, la pelerinajul organizat, de Decanatul de Iași, în octombrie 2016, la poarta sfântă, din catedrala din Iași.

A urmat prezentarea părintelui paroh, Pavel Chelaru, spiritualul conferinței gazdă, a temei spirituale a întâlnirii " Reflecții pentru a nu deveni epigoni ". În prezentarea făcută, părintele paroh, s-a axat pe semnificația termenului grecesc, prin care epigoni sunt denumiți imitatorii mediocri, lipsiți de originalitate a unor mari personalități. S-au pus câteva întrebari: În cazul nostru ce fel de urmași ai Sfântului Vincențiu de Paul, suntem? Suntem oare superficiali, fără spirit innovator, lipsiți de carisma Sfântului Vincențiu de Paul? Dialogul ce a urmat, a căutat să găsească modalitățile concrete și sigure de a nu deveni urmași nedemni ai carismei Sfântului Vincențiu de Paul. O soluție care a rezultat din discuții a fost de a ne întoarce la ,, origini ", adică la inspirația primită de Sfântul Vincențiu de Paul, prin care săracii sunt ,, domnii " noștrii. S-a pus accentul pe oblicativitatea întâlnirii membrilor vincențieni, periodic, pentru a ne încărca din Sfânta Scriptură.

Pentru a marca un sfârșit de an jubiliar, părintele paroh, Mihail Daniel Farcaș a organizat zile speciale cu predici tematice (misiuni populare), în perioada 11-13 noiembrie 2016. Cuvântul de învățătură, în cele trei zile, a fost ținut de pr. Ionuț Pal, vicar la Parohia Fărcășeni. Părintele ne-a vorbit și a aprofundat un alt sinonim al cuvântului "milostivire" (în afara celor consacrate: îndurare, iertare, iubire) și anume cuvântul, "căutare":

În prima zi: căutarea fiecăruia dintre noi de către Dumnezeu, mâna întinsă de Dumnezeu, atingerea sa pentru ridicarea celor căzuți, atingerea sa pentru întoarcerea de pe drumul greșit, atingerea sa pentru realizarea mântuirii noastre; A doua zi: căutarea noastră față de cei de lângă noi, adică împlinirea faptelor de milostivire trupească și sufletească, dezvoltând, în principal, milostivirea, față de cei flămânzi, față de cei însetați, față de cei goi, a-i primi pe străini, a asista pe cei bolnavi, a vizita pe cei închiși, a îngropa și a ne ruga pentru cei morți; A treia zi: căutarea lui Dumnezeu în Biserica sa, prin participarea la sfânta Liturghie în care se realizează comuniunea noastră cu Domnul, prin citirea din Sfânta Scriptură, prin jertfa euharistică, prin binecuvântarea, din finalul fiecărei Liturghii.

Predicile au fost dinamice, aplicate la acțiuni concrete, presărate cu numeroase parabole, întâmplări reale, care au determinat, în fiecare credincios, propuneri de a experimenta permanent, în viața de zi cu zi, de a fi milostivi, unii față de alții. Înainte de binecuvântarea specială de final de misiuni populare, părintele paroh a mulțumit, în mod special, părintelui Ionuț Pal, preoților concelebranți, din cele trei zile, și părintelui care a asigurat reconcilierea cu Dumnezeu din confesional și tuturor participanților din comunitate, cât și celor din comunitățile vecine.

Laudă, recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu, pentru toate darurile și binecuvântările primite, în acest An Jubiliar al Milostivirii Divine.

Imagini din această zi precum și articolul original poate fi găsit pe [ Ercis.ro ]

Adrian Petruț

0 0
Copyright 2005-2016 - Parohia Romano-Catolică Tg. Frumos