0
0 0
0
Parerea vizitatorului Asociatia Sf. Vincentiu de Paul Revista Parohiei Localitatea Tg. Frumos Evenimente locale Istoricul Parohiei Activitati saptamanele Pagina de start Revista CREZ ETERN

Publicație periodică a comunității catolice din Târgul Frumos

Nr. 7 - ianuarie-februarie 2005

Pentru mine a trăi înseamnă Cristos și a muri este un câștig
După dorința și porunca lui Isus credincioșii trebuie să se iubească reciproc. De ce? Pentru că am fost iubiți primii de El: Să vă iubiți precum eu v-am iubit. Care sunt probele acestei iubiri? Multe, extraordinar de multe și în mod particular cea mai mare a fost reprezentată de faptul că El a murit pentru prieteni: " Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi" iubirea care se sacrifică este cea mai autentică.
Isus adresându-se discipolilor săi îi cheamă prieteni, interesant este că până la momentul respectiv pentru discipoli Isus era Maistru și Domn. Prietenia, de obicei se definește în termini de egalitate și nicidecum de superioritate și inferioritate. Prietenia presupune ca prietenii să fie egali, sau ea însăși îi face egali.
Este clar că nu poate să fie egalitate între Isus și discipolii săi, între Dumnezeu și noi. Totuși Cristos stabilește o prietenie cu ai săi. Cum? Aducând argumente noi care fac posibilă o prietenie și o intimitate în care este Isus cel care ia inițiativa, de fapt El spune: Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii mei dacă faceți ceea ce vă poruncesc. Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu știe ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi."
Din acest fragment se înțelege că trei sunt motivațiile care stau la baza prieteniei dintre Isus și discipolilor săi: El își dă viața pentru ei; le-au făcut cunoscute toate cele auzite de la Tatăl, secretele sale; pur și simplu i-a ales ca și discipolii săi. Concluzie logică este că Tatăl va da prietenilor lui Isus tot ceea ce ei îi vor cere în numele său. Adevărata prietenie se exprimă deci printr-o iubire sinceră.

O bucățică de lemn
La ora de religie, Daniel avea o întrebare care îl frământa foarte tare: "De ce au familiile creștine o cruce de lemn în locuințele lor?" "Un semn al învierii ar fi mai potrivit, era de părere un altul". Atunci profesorul s-a așezat lângă copii și le-a povestit o istorioară.
Bunicul și Mihai au mers împreună la plimbare. Era într-o după-amiază de iarnă aprigă. Mihai se bucura de gheața si zăpada, tropăia și umbla greu prin zăpadă. Bunicul, cu zâmbetul pe buze, îl urma anevoios. Era bolnav de inimă, chiar foarte bolnav.
Mihai voia să meargă la iaz. Acesta era acoperit cu un strat de gheață.
- Trebuie sa fie splendid pentru patinaj, strigă Mihai. Voi încerca cel puțin să mă dau pe gheață!
Bunicul îl avertizează. Când Mihai își puse picioarele pe gheață, bunicul îi spuse insistent:
- Vino, Mihai la mine. Nu te du pe gheață!
Dar cuvintele bătrânului au venit prea târziu. Gheața se sparse, Mihai căzu în apă și acum se ținea de marginea unei bucăți de gheață. Tremurând, bunicul își întinse numaidecât bastonul către nepoțel. Depuse tot efortul să nu alunece și a nu scăpa bastonul din mâini, în cele din urmă reuși să-l salveze pe băiat.
Îl lua în braț și-l duse repede acasă. Copilului i-a fost de ajuns o baie caldă, ca să-și revină, dar pentru bătrân această întâmplare a fost prea mult, prea obositor. Un atac de inimă îi puse capăt vieții. Și durerea celor dragi a fost mare.
Nu peste mult timp rudele voiau să arunce sau să dăruiască săracilor toate lucrurile care aparținuseră bunicului. Mihai privea cu durere:
- Nu, strigă el deodată, nu aruncați bastonul. Îl voi lua eu! Cu acest baston bunicul a salvat viața mea in timp ce pe a sa a pierdut-o. Atât cât voi trăi, vreau să am cu mine bastonul ca semn al iubirii sale față de mine!
Nu a mai fost necesar să vorbesc mai departe. Copii au înțeles. Și Daniel a continuat:
- Acum înțeleg ce poate să însemne o bucata de lemn pentru cineva...; înțeleg ce înseamnă pentru creștini semnul crucii.

Cristos - Pelicanul
Într-o anecdotă africană se povestește că în țară bântuia o foame cumplită. Atât oamenii, cât și animalele sufereau de foame. Nu mai știau ce să facă pentru a supraviețui.
În această țară trăia și un pelican care nu ținea așa de mult la propria-i viață, cât la cea a puilor săi. Aceștia îi cereau zilnic de mâncare. Iar pelicanul nu mai știa ce să facă. în strâmtoarea sa cea mare făcu o gaură cu ciocul în pieptul său și-și dădu sângele ca băutură puilor săi. După ce trecu foamea, puii săi, întăriți au putut să-și continue drumul vieții. Bătrânul pelican însă muri. își dăduse sângele, viața, pentru puii săi.

Anecdota despre regele generos
Un rege trebuia să pronunțe și să semneze următoarea sentință: "Iertare imposibil, să fie încarcerat". Sentința i se păru prea crudă căci se gândea la viitorul acelui om și al familiei sale. De aceea schimbă sentința: "Iertare, imposibil să fie încarcerat!" A făcut doar o deplasare a virgulei. Și astfel sentința i-a acordat libertatea.
Culese de Gabriela Dămătăr
"Pilde și povestioare"

A iubi și a accepta pe celălalt
Acceptarea nu e sinonimul slăbiciunii sau de aprobare a răului. Acceptarea celuilalt trebuie făcută in ciuda defectelor și limitelor sale. A accepta pe celălalt înseamnă a fi bucuros și mulțumit de existența sa considerându-l un dar fără a te folosi de ea pentru profituri personala. Persoana nu trebuie să fie așa cum îmi place sau cum îmi este mai comod mie ci ea însăși conform structurii propriei vocații.
A iubi după sfântul Paul în Scrisoarea către Efeseni: "Vă implor să vă acceptați într-un mod caritativ unii pe alții".

Iubirea și împărțirea
Punerea în comun a bucuriilor, durerilor, experiențelor, gândurilor, bunurilor spirituale și materiale. Este comuniune și nu închidere în propriul ghetou (cartier destinat evreilor).

A iubi înseamnă a stima
Când unei persoane i se spune: "tu nu valorezi nimic" deja ai ucis-o. A stima și a vedea pozitivul în celălalt a considera pe celălalt ca și un dar al lui Dumnezeu ca și cum ar fi irepetabil. Să privim mai ales ceea ce ne unește decât ceea ce ne desparte. (Ioan al XXII-lea)

A iubi înseamnă a da și a primi
"Nimeni nu este atât de bogat încât să nu poată primi nimic și nici unul nu este atât de sărac încât să nu poată dărui nimic". Să se învingă autosuficiența.
Să luăm cunoștință că fiecare are daruri (carisme) care să le pună în serviciul celorlalți.
"Dumnezeu iubește pe cei ce dau cu bucurios. Este mai mare bucurie în a da decât în a primi" (2Cor 9).

A iubi înseamnă a dialoga
Cuvântul este instrumental principal al dialogului. Dezvăluie interiorul persoanei. Modul vostru de a iubi să fie sincer. Nu poate exista adevărată prietenie într-un grup fără dialog și nu este un adevărat dialog fără încredere reciprocă.
"Înlătură orice minciună, dialogați cu cel apropiat, căutând adevărul" (Ef 4).

A iubi înseamnă a-i iubi pe toți
Să nu-1 vedem pe celălalt ca pe un rival. Să iubim fără a ne aștepta la ceva fără căutare de greatificație (recompensă). A iubi fără a judeca dincolo de simpatie sau antipatie. A iubi pe toți într-o manieră personală. A iubi pe cei ce ne-au ofensat, iertând și acceptând iertarea. Lumea este a cui iubește și a celor ce dau mărturie.
"Dumnezeu demonstrează dragostea sa pentru noi, pentru faptul că ne-a iubit primul, până la a muri pentru noi, când eram încă păcătoși" (Rom 5).

Să ne lăsăm împăcați de Dumnezeu
"Dumnezeu e bogat în îndurare" (Ef 2,4)
Sacramentul iertării este semnul împăcării cu Dumnezeu și cu comunitatea. El îl ridică pe cel păcătos și îl transformă până în adâncuri. Este izvor de bucurie și de reînnoire pentru Biserică.
Parabolele milostivirii, aceea a fiului risipitor și aceea a oii pierdute, subliniază bucuria lui Dumnezeu la convertirea fiecărui păcătos și atenția cu care o urmărește: "Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am regăsit oaia cea pierdută! Adevăr vă spun: va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire" (Lc 15,7). Și Isus insistă:

"Adevăr vă spun, e mare bucurie la îngerii lui Dumnezeu pentru un sigur păcătos care se convertește" (Lc 15,10).
Iertarea păcatelor este un dar al lui Isus făcut păcătoșilor și lumii, în Biserică
În seara Joii Sfinte, Isus anticipa dăruirea vieții sale dându-le ucenicilor să bea din potir: "Luați și beți din acesta toți: acesta este Sângele Noului Legământ (împăcare) care pentru voi și pentru mulți se varsă, spre iertarea păcătoșilor". Pe cruce, Isus moare iertându-și călăii și, în jertfa Fiului adusă Tatălui, Dumnezeu împacă lumea cu sine (2Cor 5,19).
Crucea Domnului este icoana împăcării noastre. "Dacă păcătuiește vreunul dintre voi, avem un apărător la Tatăl: pe Isus Cristos, care este drept. El este victima de ispășire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru ale noastre, ci și pentru ale lumii întregi" (In 2,1-2).
De ce același cuvânt - desemnează și un popor și o clădire?
Biserica-zidire este, în felul ei, o imagine a Bisericii ale cărei "pietre vii" suntem. Consacrată lui Dumnezeu, ca și poporului celor botezați, ea îi aparține.
Această clădire, ieșită din creativitatea unui popor credincios și locuită de Trupul lui Cristos, exprimă un mister pe care "săracii" îl înțeleg. Într-adevăr, poporul însuși constituie adevăratul "Templu al Duhului Sfânt": acest popor, mereu adunat de Dumnezeu pentru a-i asculta Cuvântul și a-i aduce mulțumire în Euharistie, este trimis în lume ca să fie în ea semn al prezenței divine. Astfel biserica-zidire este semn al prezenței lui Dumnezeu în sat sau în cartier.
Ce e cu reîncarnarea?
Mulți se lasă captivați - în sensul tare al cuvântului - de credința în reîncarnare. După moarte, omul și-ar continua existența în alte vieți, până când ar intra la un moment dat în nirvana. în această optică, viața prezentă nu are nimic unic și definitiv: ea nu angajează, de pe acum, veșnicia. Ea nu este decât o fază într-un ciclu în care te naști și renaști, condiționat de viața anterioară, până la purificarea finală. Această credință este incompatibilă cu credința creștină.

Pedeapsă sau purificare?
Acestei dorințe de vindecare, Dumnezeu îi răspunde cu îndurarea sa. Este o stare în care iubirea lui Dumnezeu mistuie total ceea ce ne împiedică să fim pe deplin fericiți de prezența sa.
Culese de Marius Maximilian Bitiușcă
"Credința Catolică"

O sărbătoare... tăcută
Liniște, armonie, calm, înțelegere... pace. Asta își doreau cei din jurul meu de la noul an atunci când i-am întrebat despre așteptările lor de la anul 2005.
Chiar dacă, la prima vedere, oamenii sunt preocupați doar de partea materială și de realizarea pe plan financiar, ei își doresc mai mult decât orice bun, PACEA.
Un exemplu demonstrativ al acestui fapt este că pe 1 ianuarie 2005 s-a celebrat cea de-a XXXVIII-a zi Mondială a Păcii.
Unii sceptici ar putea spune că nu a fost nici o manifestație, nici o acțiune vizibilă, în acest sens deci această sărbătoare este doar teorie.
Aceștia pot fi contraziși pentru că a sărbători o zi a păcii nu înseamnă neapărat să organizezi sau să participi la demonstrații zgomotoase. Este de ajuns să-ți petreci acea zi în pace, liniște și armonie alături de familie și prieteni.
Faptul că cea de-a XXXVIII-a celebrare a acestei zile, uluitoare prin longevitatea ei, este o dovadă că oamenii se străduiesc să fie mai buni și să trăiască în armonie cu frații lor creștini de pretutindeni.
Oameni au înțeles că trebuie să fie deschiși, să treacă peste prejudecăți, să comunice pentru a putea fi uniți și pentru a putea trăi în pace.
În fața multor dezastre naturale sau provocate de om, creștinii, și nu numai, s-au mobilizat și au demonstrat că pot face bine când sunt uniți și pot forma un singur glas ce strigă împotriva răului și a distrugerii, Asta denotă faptul că oamenii vor pace, vor o viață liniștită, fără războaie, fără teroriști sau lupte oarbe între puterile lumii ce au ca efect distrugerea a mii de vieți omenești.
La pacea la nivel mondial se poate ajunge treptat, dacă oamenii de pretutindeni, din orice sat, oraș, țară, continent, dau mărturie între ei și învață să trăiască în pace.
Și asta atât de simplu! Chiar și noi putem ajuta la instaurarea păcii în lume printr-un zâmbet, o vorbă bună, o strângere ce mână, un sfat.
Să începem cu familia și comunitatea noastră și poate ceilalți ne vor lua ca exemplu și vor putea toți să trăiască în armonie. Pace și Bine!
Alina Timofticiuc

De reținut!
Din zori până seara ne confruntăm cu greutăți, accidente, suferințe, neliniște, invidie, gelozie, revoltă și acestea pot trezi în noi deprimare, neliniște, teamă, nemulțumire. Ne petrecem ziua încercând să rezolvăm aceste probleme fără să știm cum să dăm o nouă întorsătură vieții noastre.
Suntem robii propriei fericiri. Viața este frumoasă! Trebuie să ne deșteptăm sensibilitatea, să ne formăm obiceiuri bune, optimiste, curate. Dacă vom privi viața cu mai puțină asprime și vom cere mai puține de la ea, poate că nu va fi chiar perfectă, dar cu siguranță va fi mai ușoară, mai plăcută și mai mulțumitoare.
Toate lucrurile au două fețe
Există o buruiană, ca rogozul sălbatic, care se cheamă bârfa. De câte ori nu ne sădim această buruiană în grădini și nici nu știm cum de a apărut acolo? Și eu înainte de a începe să învăț să iert, acceptând atât limitele mele cât și pe ale celorlalți, am simțit deseori nevoia să discut despre viața altora. De câte ori făceam asta, mă simțeam prost, simțeam că am fost răutăcioasă. Dar făceam acestui lucru pentru că disprețuiam limitele și nevoile oamenilor.
Învățând despre limite, mi s-a deschis mintea și am ajuns să mă conving că nici un lucru nu are doar o față. Dacă există umbră, este pentru că există și o sursă de lumină. Iar între umbră și lumină sunt multe alte nuanțe.
Simona Păduraru

Așchii înțelepte
- Fiecare vrea să aibă un prieten și nici unul nu se preocupă de a fi.
- Prietenul este lăudat în public, de corectat în particular și de ajutat în nevoi.
- Să nu faci prietenie decât cu persoane care dialoghează cu tine despre lucruri bune.
- Una dintre cele mai mari consolări din această viață este prietenia și una din consolările prieteniei este aceea de a avea cui să-i încredințezi un secret.
- Nu-mi este de folos un prieten ce se schimbă atunci când mă schimb eu și aprobă când aprob eu, umbra mea o face mult mai bine.
- Toți în lume vor să aibă un prieten loial, altruist și de absolută încredere, dar puțin sunt dispuși de a fi.
- Lumea care naufragiază poate fi vindecată mulțumită prieteniei.
- Sarcina prieteniei este aceea de a transforma în armonie inevitabilele conflicte.
- Se cuvine să vorbești ca cei mulți, dar să cugeți ca înțelepții.
- Între două căi rele, înțeleptul trebuie să urmeze pe cea mai puțin rea.
- Nici un om înțelept nu a dorit vreodată să fie mai tânăr.
- Nu a trăi e de mare preț, ci a trăi cinstit.
- Seninătatea deplină nu sălășluiește decât în sufletul omului cinstit; în sufletul celui rău e noapte.
- Mai devreme sau mai târziu va birui cine e mai cinstit și mai tare în credința lui.
- Dacă adevărul e în fundul fântânii, mă arunc în fântână.
- Pe mincinos să nu-l crezi, chiar dacă spune adevărul.
- Fricosul se teme înainte de primejdie, lașul în timpul ei, curajosul după ea.
- Frica poate da curaj; între două primejdii o alegi pe cea mai mică.
Prietenia îndoiește bucuriile și înjumătățește necazurile.

Definiții ale elevilor
* Fițuica - Te uiți și câștigi
* Elevul chiulangiu - Tânăr și neliniștit
* Ședința cu părinții- întâlnire de gradul III
* După ședință - Spitalul de urgență
* Caietul de teză - Verdict: crimă
* Sfârșitul orelor - Am întâlnit și români fericiți
* Cancelaria - Cafeneaua groazei
* Sala de clasă - Zona crepusculară
* Orele de fizică - La limita imposibilului
* Diriginta - Xena, prințesa războinică
* Dirigintele - Superman
* Catalogul - Adevărul gol-goluț
* Încheierea mediilor - Memorialul durerii
* Chiulul de la ore - Sport la minut
* Lucrarea de control - Albă ca zăpada
* Directorul școlii - Inamicul public numărul 1
* Șeful clasei - Asasinul din umbră
* Perioada tezei - Spionaj și contra-spionaj

Să mai râdem...

Codruța, o fetiță de patru ani, stă la masă foarte serioasă și scrie. Sora ei o întreabă:
- Ce faci, surioară?
- Îi scriu o scrisoare lui Ionuț.
- Dar cum scrii tu o scrisoare, dacă nu cunoști literele?
- Ce contează, nici Ionuț nu le știe.
* * *

Elevii unei clase I au avut de desenat un șoricel. Toți elevii aduc a doua zi câte un desen, numai Dan îi dă doamnei învățătoare fila din caiet albă.
- Tu de ce n-ai desenat?
- Am desenat un șoricel așa de frumos încât părea adevărat.
- Și?
- Și l-a mâncat pisica!
* * *

- Mămico, ce caută tata cu atâta zor?
- Bastonul.
- Vrea să plece undeva sau a văzut carnetul meu de note?
* * *

Moș Gheorghe, ajunge, în sfârșit, să vadă Veneția. Când se întoarce în cătunul lui, povestește.
- Niște oameni nemaipomeniți, venețienii ăștia! Toate străzile erau inundate, iar ei cântau!
Simona Păduraru

La Palatul Victoria se oprește un bade cu bicicleta, o reazemă de gard și începe să caște ochii în jur. Gardianul îl vede și îi zice:
- Bade, ia bicicleta de aici că vin miniștrii, primul ministru...
- No, că nu-i bai, că doar i-am pus lacăt.
* * *

În gara Apahida, la ghișeul de informații:
- Doamnă dragă, dusu-s-a țugu dă Cluj?
- S-a dus, bade, s-o dus!
- No, unde?
* * *

Pe un drum de țară, un tip cu un rucsac în spate îl întreabă pe un bade:
- Departe-i Clujul, bade?
- No, că nu prea!
- Mă iei și pe mine-n căruță?
- No, urcă fișor!
Se urcă, merg ce merg, tipului i se face somn și adoarme în fân. Se trezește după un timp și, somnoros încă, întreabă:
- Ei, bade, tot departe-i Clujul?
- No, fișor, amu' chiar că-i departe!
* * *

- Stelică, e bătrână soacră-ta? Câți ani are?
- Măi Fane, n-am întrebat-o, dar știu că-i place să povestească mereu despre năvălirea turcilor!
* * *

Mulțumire către Fiul
Tu Doamne care: te-ai născut
În frig și sărăcie,
De Maica sfântă blând crescut
Cu dragoste și cu iubire,
Minuni să faci, tu ai putut
Poporul să-l scapi din robie.

Isuse care te-ai urcat
Pe cruce pentru-al meu păcat
Pe Maria Magdalena
Tu ai binecuvântat,
Și pe Iosif, tatăl tău,
Tu l-ai ascultat mereu.

La Tatăl tu te-ai înălțat
Să ne veghezi de sus.
Dumnezeu s-a bucurat
De ce ne-a învățat
Al nostru Domn Isus.

Grupul redacțional
Parohia Romano-Catolică "Sf. Anton de Padova"
Str. Cuza Vodă, nr. 28A, Târgu Frumos
Tel. 0232/711476, mobil 0744/437439
Tehnoredactare computerizată: Marius Maximilian Bitiușcă

0 0
Copyright 2005-2016 - Parohia Romano-Catolică Tg. Frumos