0
0 0
0
Parerea vizitatorului Asociatia Sf. Vincentiu de Paul Revista Parohiei Localitatea Tg. Frumos Evenimente locale Istoricul Parohiei Activitati saptamanele Pagina de start Revista CREZ ETERN

Publicație periodică a comunității catolice din Târgul Frumos

Nr. 5, decembrie 2003

Crăciunul
Crăciunul este una din sărbătorile cele mai frumoase și importante ale anului.
Aceasta există dinainte de nașterea lui Isus Cristos în Betleem. Este o sărbătoare pe care o așteptăm în fiecare an deoarece în această perioadă a Crăciunului se întâmplă câteva lucruri deosebite și în același timp foarte importante.
Crăciunul este așteptat mai ales de copii pentru că în ajunul Crăciunului vine cel care "deschide" aceste zile de sărbătoare.
Acesta este Moș Crăciun, o persoană foarte bătrână care trăiește în timpul anului într-o zonă cu zăpadă veșnică numită Laponia. El vine în casele noastre în fiecare an pentru a ne aduce cadouri, și de cele mai multe ori ne aduce chiar ceea ce ne dorim cel mai mult.
În timpul Crăciunului există unele obiceiuri tradiționale care sunt diferențiate în funcție de zonele din care provin.
Unul din aceste obiceiuri este acela de a merge cu colindul pe la casele vecinilor având ca principal scop de a da vestea nașterii lui Isus.
Dar cel mai important lucru din această perioadă este Nașterea lui Isus Cristos. Aceasta a avut loc acum 2003 ani într-un grajd foarte sărac din Betleem.
Isus s-a născut în astfel de împrejurări dându-ne un exemplu de sărăcie pe care ar trebui să-l aibă fiecare din noi într-o oarecare măsură. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să trăim în sărăcie, ci ar trebui să-l avem în inima noastră, în sufletul nostru pentru a arăta faptul că urmăm exemplul său.
Pentru această sărbătoare există un timp de pregătire de patru săptămâni. În această perioadă sunt interzise unele lucruri pentru a ne pregăti mai bine pentru sărbătoarea Nașterii lui Isus.
Crăciunul are o valoare foarte mare pentru noi și de aceea trebuie să ne pregătim și prin sfânta Spovadă, de a ne purifica sufletul și de a trăi mai intens și cu mai multă evlavie această sărbătoare.
Bitiușcă Marius Maximilian

Despre Moș Crăciun
Biserica creștină, cea de la început, cunoștea numai sărbătoarea Paștelui.
La început, data când se sărbătorea Nașterea Domnului era schimbătoare și se celebra de obicei în luna mai. Sărbătoarea Nașterii, a fost "mutată" în mai multe luni ale anului: mai întâi în mai, apoi a trecut la 6 ianuarie, când Isus a schimbat apa în vin, iar introducerea definitivă la 25 decembrie a zilei de naștere a lui Isus, în biserica romană, a fost făcută de papa Liberiu, în anul 354.
De unde provine numele de Crăciun?
Englezii îi spun Christmas, francezii - Noël, italienii - Natale, germanii - Weihnachten, Christnacht, spaniolii - Noechc Buena etc.
Nașterea lui Isus este denumită la români printr-un cuvânt propriu, specific numai poporului nostru: Crăciun. Cu privire la originea acestuia, există o îndelungată dispută filologică, dar majoritatea lingviștilor afirmă că termenul provine din limba latină. Hașdeu îl deduce din latinescul crastinum. Alții din colationem de la colatio = chemarea făcută poporului de către preoții păgâni pentru a anunța sărbătorile ce soseau; sau din latinescul carnatione de la incarnatio = întruchipare; sau din cuvântul latinesc creatione, creationis adică născut la începutul erei creștine.
Cum ni-l închipuim pe Crăciun?
Întotdeauna Crăciun a fost văzut sub înfățișarea unui om bătrân, cu barba albă ca zăpada, care acoperă câmpurile și coastele dealurilor, în ziua sărbătorii. Iar dacă moș este Crăciunul, moș trebuie să fie și vestitorul sosirii sale, adică Ajunul (Moș Ajun).
Moș Ajun, se zice c-a fost baciul aflat în slujba lui Moș Crăciun, stăpânul staulului unde Maica Domnului l-a născut pe Isus Cristos. Numele de Ajun ar veni din latinescul eiunum = jejunim = nemâncare, post.
Creștinii de pretutindeni se pregătesc sufletește dar și trupește pentru a celebra cum se cuvine sărbătoarea Crăciunului cu mult înainte de venirea acestuia.
Aceasta se întâmplă deoarece tradițiile și datinile care trebuie respectate, diferă de la o zonă geografică la alta. Astfel, fiecare popor, etnie sau comunitate are câte un obicei diferit de celelalte.
De exemplu, în Franța, un miel viu era dus la biserică. El era așezat într-un coș și dus de un cioban împodobit cu panglici urmat de un cortegiu de păstori și păstorițe îmbrăcați în alb. Preotul binecuvânta ritualul. Apoi mielul era readus la stână și ciobanii aveau grijă ca toată viața să fie îngrijit cu atenție, pentru a muri de bătrânețe. Mielul era privit ca un salvator al turmei.
În Anglia, este o serbare populară, în care copiii fac tot ce vor, au loc banchetele ospitaliere și foarte vesele, pe masă aflându-se neapărat pudding-a, semn culinar al naționalității engleze.
În Spania, Crăciunul ține 14 zile, până la Bobotează. Locuitorii cântă cu chitarele, și cu flautul, se acompaniază cu castanete și dairaua. În mâini țin lumânări aprinse, care la sfârșitul dansului nebunesc rămân în biserică.
În Austria câte un tânăr se îmbracă în haine lungi și albe, își pune pe cap o mitră și ia în mână un toiag. E sfântul Nicolae, însoțit de doi îngeri albi și de o grămadă de "drăcușori" negri și încornorați. În seara de Ajun, sfântul Nicolae începe colinda. Intră prin case cei doi îngeri, iar drăcușorii așteaptă afară. Copiii gazdelor sunt chemați de sfântul Nicolae și verificați în privința cunoștințelor religioase. Dacă reușește la "examen" sfântul le dăruiește nuci și mere, lăudându-i. Dacă nu răspund bine, sunt dați pe mâna drăcușorilor de afară, care îi sperie.
Oriunde te-ai afla în preajma Crăciunului, atmosfera minunată creată de credincioșii de pretutindeni, sentimentul de căldură sufletească și de siguranță va predomina și măcar pentru câteva clipe, lumea totală se unește în speranță și credință.
A.T.

Ieslea
Reprezentarea Nașterii Mântuitorului a variat de-a lungul timpului: de la reprezentarea simplă, în fresce, a Mariei cu Pruncul și cu Iosif, până la reprezentări complexe care cuprind circa 200 de figurine. Despre nașterea Mântuitorului nu ne vorbesc decât evangheliștii Luca (2,1-21) și Matei (1,18-2,12). Luca ne relatează cum Iosif și Maria au mers la Betleem pentru recensământ, și, întrucât nu au găsit loc de găzduire, Maria l-a născut pe Isus și l-a așezat într-o iesle. Tot evanghelistul Luca scrie despre păstorii care au venit să-l vadă pe copilul nou născut și au povestit lui Iosif și Mariei că îngerii au fost cei care le-au dat de veste. Evanghelistul Matei nu dă prea multe informații despre nașterea lui Isus, în schimb este singurul care-i amintește pe magii de la Răsărit, veniți de departe - călăuziți de o stea - pentru a se închina pruncului și a-i oferi daruri: aur, smirnă și tămâie.
Prima reprezentare a Nașterii se află într-o frescă din catacombele Priscilei (sec. al II-lea d.C.), în care este reprezentată Sfânta Fecioară cu Pruncul în brațe, pe care-l prezintă Magilor: alături se află un bărbat, iar sus, o stea în opt colțuri. Din secolele următoare, până aproape de secolul al V-lea, există multe fresce în catacombe care reprezintă Epifanii analoge, însă în fresca din catacomba Sfântului Sebastian (sec. al IV-lea d.C.) lipsesc Maria și Iosif, dar apare un fel de iesle cu un bou și un măgar. Ulterior, între sec. al IV-lea și al VI-lea, în basoreliefurile sarcofagelor din marmură încep să apară și reprezentări ale păstorilor, și astfel, încet-încet, Ieslea capătă contur, apropiindu-se de forma actuală, cu toate personajele incluse: Pruncul, Maria, Iosif, boul, măgarul, cei trei regi Magi, păstorii.
Însă reprezentările erau mereu basoreliefuri, sau, în secolele următoare, vitralii, miniaturi, mozaicuri, și nu încă Iesle cu reprezentări tridimensionale ale Nașterii. În acest sens, s-a considerat că cea mai veche Iesle din Italia este reprezentarea în marmură a lui Arnolfo di Cambio, realizată în jurul anului 1289, și care, deși a fost distrusă în unele porțiuni iar în altele a fost restaurată, poate fi încă admirată în bazilica Santa Maria Maggiore din Roma. În fața acestei Iesle mulți Pontifi au celebrat Liturghia de Crăciun, până în anul 1870.
Tradiția îi atribuie Sfântului Francisc din Assisi introducerea Ieslei în vasta gamă de obiceiuri de Crăciun, atunci când, în noaptea de Crăciun din 1223 la Greccio, așa cum ne relatează sfântul Bonaventura, a amenajat o iesle cu fân, a adus un bou și un măgar, și a celebrat Liturghia în acest ambient, în prezența unei mari mulțimi de credincioși veniți din întreaga regiune. Unii istorici consideră că sfântul Francisc a fost inspirat de reprezentările dramatice sacre, foarte răspândite în acea perioadă.
Primele Iesle cu figurine despre care sunt informații datează din sec. al XIII-lea, și sunt de fapt reprezentări cu mari statuete din marmură, lemn sau teracotă, expuse întregul an într-un aranjament static într-o capelă. Aceste caracteristici vor fi păstrate de Iesle până la sfârșitul sec. al XVI-lea. Conciliul din Trento, care s-a încheiat în 1563, a stabilit norme precise în ce privește cultul sfinților și al relicvelor, și a favorizat răspândirea Ieslei ca expresie a religiozității populare.
Iezuiții, ordin religios înființat în acea perioadă, au adoptat această reprezentare a nașterii Domnului, folosind-o în scopuri didactice, pentru a recâștiga țările reformate și a evangheliza tărâmurile recent descoperite din Lumea Nouă. Dar iezuiții s-au îndepărtat tot mai mult, în ce privește ornamentarea Ieslei, de simplitatea ei franciscană de la începuturi. De-a lungul sec. al XVII-lea, de fapt, apar și se dezvoltă acele efecte scenografice care vor revoluționa caracterul Ieslei, și care au făcut ca ea să devină o oglindă a culturii care o realizează, reflectând foarte bine societatea timpului și aspectele cele mai vii ale realității cotidiene.
În Italia, cea mai cunoscută - și apreciată la nivel mondial - este ieslea din regiunea Neapole, care a "revoluționat" ieslea lui Francisc din Assisi. Cele mai vechi iesle din această regiune datează din sec. al XV-lea și sunt fabricate din lemn, cu circa 40 de figurine și cu scenografii foarte complexe, ceea ce constituie de fapt specificul lor. Aceste iesle au captat atenția multor artiști și meșteșugari italieni care au încercat mereu să aducă ceva nou, atât în realizarea figurinelor - punându-le ochi de sticlă, introducând personaje noi, utilizând îmbinare de materiale diverse -, cât și în realizarea scenografiilor care au început să includă elemente laice, precum fântâni, piețe, bodegi, lumini, oglinzi, creând astfel o adevărată scenă de teatru. În ultimii ani, odată cu progresul tehnologiilor, au apărut și ieslele electronice. Cu ajutorul unor mecanisme, personajele sunt puse în mișcare, pârâurile curg, apa țâșnește din fântâni, soarele răsare și apune, iar lumina din case se aprinde și se stinge, etc. Pentru mulți artiști și inovatori, ieslea a devenit un hobby, iar în Roma, în fiecare an, de Crăciun, pot fi văzute cele mai originale iesle, din punct de vedere tehnic, artistic și cultural, în cadrul anualei expoziții internaționale.
Astăzi, în multe țări, în seara de Crăciun există obiceiul de a se organiza o reprezentare dramatică a nașterii Mântuitorului, cu actori și decoruri, fiind numite popular "iesle vii". Aceste reprezentări datează din sec. al XVIII-lea, iar unii specialiști consideră că ele provin din dramele sacre medievale, alții consideră că își au originea în cântările specifice pentru timpul Crăciunului, din sec. al XVI-lea, cântări care constau într-un dialog dintre doi sau mai mulți parteneri. Oricare ar fi adevărata lor origine, ele s-au păstrat și dezvoltat în tradiția Bisericii, și au rolul de a-i ajuta pe credincioși să trăiască mai profund misterul celebrat, prin actualizarea scenei Întrupării Domnului.

Colindele religioase
Termenul "colindă" vine din latinul "calendae", prima zi a lunii la romani (de aici și calendar). Calendele din ianuarie, deci de la începutul anului (mutat de la 1 martie la 1 ianuarie de împăratul roman Caius Julius Caesar) se sărbătoreau cu cântări, urări și petreceri, pe care creștinismul nu le-a înlăturat, ci le-a adoptat și le-a dat un caracter creștin. De aceea, la noi, colinde se cheamă atât cântările și urările religioase specifice Crăciunului și Bobotezei, cât și cele ocazionate de Anul Nou.
Conform tradiției, în dimineața zilei de 24 decembrie și până aproape spre miezul zilei, cete de copii între 5 și 14 ani merg cu "Moș Ajunul", un text augural scurt rostit la fiecare casă și care anunță deschiderea seriei de colinde și de practici uzitate în această perioadă. Seara, după ieșirea de la biserică, cete de copii merg cu "Steaua", textul fiind de factură religioasă. Ca obiect de recuzită, ceata poartă o stea, luminată din spate cu o lumânare; steaua are în centrul ei o reproducere a Nașterii Domnului. Colindatul deschide astfel ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă. La colindat, tradițional, participă tot satul, deși efectiv colindă doar copiii și flăcăii, constituiți în cete, ceata fiind alcătuită după o orânduială bine stabilită, având o ierarhie proprie, un conducător și un loc de întâlnire. Darul oferit de gazde colindătorilor - în forma tradițională a obiceiului - este colacul, el însuși semn de belșug și roade bogate.
În istoria creștinismului, primele cântări de Crăciun au fost scrise în sec. al IV-lea: primul imn, Jesus refulsit omnium, datează din anul 368. Acestea au fost integrate ulterior în Oficiul Divin, unele fiind propuse și astăzi în Liturgia Orelor din timpul Crăciunului. Mai târziu, începând cu sec. al XIII-lea, aceste cântări au fost traduse în limbile diferitor popoare, această adaptare a lor la o anumită cultura constituind și apariția cântărilor populare de Crăciun.
Unele colinde, precum "Adeste fideles", "Petit papa Noël", "Jingle Bells" ș.a., au devenit foarte cunoscute în întreaga lume, dar nici unul nu se bucură de faima și răspândirea colindului austriac "Stille Nacht" (în trad., "Noapte tăcută"; versiune română se intitulează "Noapte de vis"), compus de Franz Gruber pe versurile lui Joseph Mohr. Istoria spune că în ajunul Crăciunului din 1818, preotul catolic Joseph Franz Mohr (1792-1848) a mers în vizită la prietenul său Gruber, căruia i-a înmânat un poem pe care îl scrisese cu doi ani în urmă. Avea neapărat nevoie de un cântec de Crăciun pentru Liturghia de la miezul nopții, și spera ca prietenul său, care era profesor la școală și organist la biserică, să-i pună versurile pe muzică. Gruber a scris în câteva ore melodia, cu aranjament pentru chitară (orga fusese afectată de revărsarea râului Salzach), și în la Liturghia din acea noapte, cei doi au interpretat pentru întâia oară cunoscutul colind, în biserica Sf. Nicolae din Oberndorf. Cântecul a fost foarte bine primit de credincioși, mai ales pentru că înțelegeau cuvintele (pe atunci Liturghia și cântările erau în limba latină), și s-a răspândit curând în țară. Regele Prusiei, Frederick Wilhelm al IV-lea, a auzit cântecul la Biserica Imperială din Berlin și a cerut ca "Stille Nacht" să fie cântat de Crăciun în întreaga împărăție. Din Austria, cântecul s-a răspândit apoi și în alte părți.
Colindele de Crăciun sunt un mod de a reflecta mai profund și totodată mai simplu asupra misterului Nașterii Mântuitorului, și de a exprima, totodată, bucuria și recunoștința noastră față de Dumnezeu care s-a făcut om spre mântuirea noastră. La multe popoare colindele au depășit spațiul liturgic-eclezial, și sunt cântate nu doar în Biserică, dar și în familie, împreună cu cei dragi.
Iată-ne ajunși și la finalul incursiunii noastre istorice printre tradițiile și obiceiurile specifice Crăciunului, atât de frumoase și de bogate. Din păcate, actualul context socio-cultural, cu aluziile sale la un "Crăciun magic" consumist și turistic, profitând de această puternică tradiție religioasă, încearcă să ne învăluie într-o atmosferă care transformă o sărbătoare creștină într-o celebrare ne-creștină, ba chiar anti-creștină. În plus, Crăciunul a devenit pentru noi atât de familiar încât am uitat să mai privim dincolo de aparențe și să pătrundem semnificația adâncă a simbolurilor și riturilor care-l însoțesc. Multe din tradițiile și obiceiurile de Crăciun au rămas un folclor de domeniul trecutului, cu care ne mai întâlnim, în cel mai fericit caz, în câteva sate românești, și în cel mai rău, la muzeu sau în arhivele televiziunii. În țările occidentale se trag de mult semnale de alarmă și se organizează campanii pentru a-l restitui pe Cristos Crăciunului: "Put back Christ in Christmas".
În reprezentarea nașterii Mântuitorului toate personajele - Maria, Iosif, păstorii, magii, până și animalele - sunt grupate în jurul lui, pentru că el este nucleul. Nașterea lui nu s-a întâmplat doar cândva, o dată, ci are loc în fiecare suflet omenesc. Cristos a venit în lume, dar a venit și la fiecare dintre noi, și pentru fiecare dintre noi. Să facem și noi în "lumea" noastră - în familie, cu cei dragi, împreună cu comunitatea religioasă din care facem parte -, și din inima noastră o iesle în care să-l așezăm în centru pe Isus. Să ne adunăm în jurul lui, cu slăbiciunile și tăriile noastre, cu defectele și talentele noastre, cu bucuria și recunoștința noastră. Să medităm asupra acestui mare mister al întrupării Fiului lui Dumnezeu, să-l contemplăm, și să ne lăsăm pătrunși de iubirea de necuprins a lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Să-i mulțumim pentru acest unic și imens dar al Fiului său făcut asemenea nouă din iubire pentru noi, și să ne bucurăm de acest dar. Tradițiile și obiceiurile ne reamintesc acest mister, ne fac să-l pătrundem mai adânc și ne ajută să ne exprimăm bucuria pentru darul-Isus.

Noapte sfântă
Seară mare și măreață
Noapte sfântă de Crăciun
Tu dai omenirii pace,
Bucurie, tot ce-i bun.

Căci în lumea păcătoasă
Pentru a ne mântui
Domnul sfânt, cerescul Tată,
Ni-l trimite pe-al său fiu.

Doamne, mare-ați bunătate
Inima prea iubitoare
A dorit ca-n astă lume
Fiul sfânt ca să coboare.

Să coboare în omenire
Să coboare între noi
Să se nască-n sărăcie
Într-o iesle, lângă oi.

Oameni buni, cu mic cu mare
Să pornim spre Betleem
În genunchi la ieslea sfântă
Pruncul sfânt să-l adorăm.

Și să-i mulțumim din suflet
Pruncușorului divin
C-a venit în astă lume
Pentru a ne mântui.
Și să știți că mântuirea
Este darul cel mai scump
Nu-l poți cumpăra cu aur.
Ci cu-n suflete bun și sfânt

Te-ai născut în sărăcie
Cum prorocii aui vestit
Pentru-a lumii mântuire
Între oameni ai venit.

Nu în case, nu-n palate
Nu-n căldură ci în frig
S-a născut cerescul Rege
Pruncușorul sfânt, divin.

Iar Maria, maica sfântă
Lângă bietul pruncușor
Se gândește ce-o să fie
Cu-al ei minunat odor.

Grupul redacțional
Coordonator și redactor șef: pr. Iulian Fărăoanu
Tehnoredactare computerizată: Silviu Dogariu
Parohia Romano-Catolică "Sf. Anton de Padova"
Str. Cuza Vodă, nr. 28A, Târgu Frumos
e-mail: parohia_tgfrumos@yahoo.com
tel. 0232/711476, mobil: 0744/437439

0 0
Copyright 2005-2016 - Parohia Romano-Catolică Tg. Frumos