0
0 0
0
Parerea vizitatorului Asociatia Sf. Vincentiu de Paul Revista Parohiei Localitatea Tg. Frumos Evenimente locale Istoricul Parohiei Activitati saptamanele Pagina de start Revista CREZ ETERN

Publicație periodică a comunității catolice din Târgul Frumos

Nr. 3 - septembrie 2003

Școala lui Isus
Luna septembrie, caracterizată de culorile toamnei este animată de pregătirile pentru începutul noului an școlar. în mod providențial debutul anului de învățământ este precedat de sărbătoarea "Înălțarea Sfintei Cruci". Această solemnitate ar trebui să ne determine la o reflexie mai aprofundată asupra importanței misterului morții și al învierii lui Cristos. Isus Cristos înălțat pe cruce, Cel care vrea să-i atragă pe toți la sine este același care în timpul vieții sale publice a spus: "Lăsați pe copii să vină la mine!" Cum putem începe mai bine școala, cum putem face progrese în formarea intelectuală și umană, dacă nu sub privirea Mântuitorului răstignit pe cruce. Și cum putem să ne maturizăm dacă nu ascultând de cuvântul lui Cristos care ne cheamă la El pentru a ne dezvălui comorile înțelepciunii și ale științei.
Copiii și tinerii din comunitatea noastră sunt îndemnați să meargă la Isus pentru a învăța la școala lui Cristos umilința și iubirea, pentru a-l cunoaște mai bine pe Dumnezeu și a dobândi astfel înțelepciunea. Numai în acest fel este posibil să creștem asemenea copilului Isus: în statură, înțelepciune și har înaintea lui Dumnezeu și în fața oamenilor.
Urez tuturor celor de vârstă școlară un an cât mai rodnic și fie ca Isus Cristos să ne învețe să trăim la un nivel cât mai intens și să mărturisim prin fapte de iubire credința și crezul nostru etern.
Pr. Iulian Fărăoanu

Să vorbim puțin despre viciile omenești
Societatea de azi se confruntă tot mai mult cu probleme existențiale serioase, care afectează atât persoana în cauză, cât și pe cele din jurul ei.
Unele din aceste probleme sunt viciile, niște "molii" care se țin scai de tine și foarte, foarte greu reușești să te descotorosești pentru totdeauna de ele. Multe din ele îți afectează sănătatea (fumatul, de exemplu), altele intelectul, psihicul. Cele mai grave sunt acelea care îți distrug atât sănătatea, cât și capacitatea de a gândi și de a acționa normal.
Să luăm, pentru început, băutura. Este un viciu care "corupe" tot mai multe persoane în ziua de azi. Partea nefericită este că băutura atrage atât bărbați, cât și femei. însă și mai nefericită este imaginea copiilor pe care îi vedem că ajung să dea pe gât două-trei beri sau pahare de tărie, fără să aibă cunoștințe despre urmările periculoase pe care le pot avea faptele lor necugetate.
Așa cum spus mai sus, băutura afectează sănătatea. Dacă în organismul uman e introdusă o cantitate mare de băutură într-un timp foarte scurt, atunci ficatul nu poate prelucra tot alcoolul, iar surplusul este eliberat în sânge. Partea proastă e că atunci când băutura din sânge ajunge la creier sunt distruse celulele nervoase și astfel capacitatea omului de a gândi și de a acționa corect e simțitor micșorată. Cu fiecare nouă beție această capacitate scade, iar în momentul când s-a instalat deja dependența, individul este pierdut. Pot apărea complicații la ficat, cum ar fi cancerul, însă la nivel superior frecvente sunt nebuniile, fie ele temporare, fie definitive.
Viața într-o familie creștină nu mai poate exista, nu se mai poate desfășura normal. Noțiunile de pace, armonie și unitate dispar și toate lucrurile o iau razna. Vorbesc aici de binecunoscutele certuri dintre soți, conflicte care degenerează de foarte multe ori și în agresiuni fizice, nu numai verbale și care sunt total nepotrivite unei căsnicii armonioase. În multe dintre cazuri se ajunge la divorțuri, fapte care sunt condamnate de Biserica Catolică. Ele distrug familia, dezbină oamenii, dar și mai important, desparte pe părinți de copiii lor. Astfel aceștia nu pot fi educați corect după legile firești ale vieții și ale Bisericii și, nu de puține ori o iau, mai târziu, pe urmele greșite ale părinților.
Acest lucru trebuie să ne îngrijoreze și să ne facă să reflectăm profund; trebuie, de asemenea, să ne facă să învățăm din greșelile altora și să ne ferim de acestea cât de mult putem. Pentru aceasta putem cere și ajutorul lui Dumnezeu, invocându-l în rugăciunile noastre. Numai așa vom putea trăi cu adevărat o viață cum o vrea Isus, frumoasă și armonioasă și ne vom putea bucura de căldura autentică a unui cămin sigur și binecuvântat de Cel de Sus.
Andrei Petru

Cum ne vorbește Dumnezeu nouă, oamenilor?
Cuvântul lui Dumnezeu ne-a fost transmis de alții prin intermediul comunității creștine, prin intermediul familiei, al unor femei sau bărbați însuflețiți de credința Bisericii. Înainte ca noi să știm să citim Patima lui Isus din Evanghelie, cineva ni 1-a arătat pe Cristos pe Cruce și ne-a vorbit despre moartea și despre Învierea Lui. înainte de a înțelege am crezut.
Evangheliile au ajuns la noi pe o cale lungă prin istoria oamenilor și a Bisericii. Niște misionari au venit să arunce sămânța Evangheliei în țara noastră; iar Biserica noastră a trimis misionari ca să ducă altor popoare Cuvântul care ne dă viață. În această mișcare de evanghelizare Duhul Sfânt este acela case aprinde inimile. Dumnezeu lucrează prin oameni și ei, din generație în generație, trăiesc și transmit credința.
Dumnezeu îi cucerește pe oameni, pe unii încă din tinerețe, pe alții mai târziu. El le vorbește în frumusețea naturii, în mărturia celor ce cred în evenimentele vieții, bucuriei sau durerii, prin lupte .și prin sângele vărsat de martirii lui Cristos. Uneori, mama ne vine în ajutor și în ea, Biserica este aceea care ne vestește Evanghelia.
În toate aceste semne Dumnezeu ne iese în întâmpinare și are inițiativa. Să îi ascultăm Cuvântul și să îl urmăm.

Cine sunt îngerii?
În Vechiul Testament îngerii fac parte din "escorta" invizibilă a lui Dumnezeu și acționează ca negociatori între Dumnezeu și oameni.
În Noul Testament ei intervin în momentele decisive ale istoriei mântuirii: la Buna Vestire, la Nașterea lui Isus, la ispitirea din pustiu și în Grădina Ghetsemani, la înviere și la înălțare. Ei arată cine este Isus. Vor veni împreună cu Domnul la întoarcerea Lui în slavă. Și astăzi liturghia îi celebrează pe sfinții îngeri păzitori, pe Sfinții Mihail, Gabriel și Rafael și pe toți îngerii.
Marius Maximilian Bitiușcă

Problemele familiei
Abandonul

Aflăm de multe ori de mame care își abandonează copilul, adesea imediat după ce l-au născut, de tați care își abandonează familia, de cămine unde locuiesc copiii abandonați și întotdeauna aceste vești ne uimesc. De fiecare dată exclamăm: "Cum se poate întâmpla așa ceva?" Cum poate o femeie care a purtat fătul în pântece nouă luni să-1 lase in spital și să fugă? Unele nici nu au apucat să-1 vadă, altele dacă îl văd refuză sa îl alăpteze. Mulți se grăbesc să le judece și le condamnă, alții caută scuza bolii, a nebuniei, a lipsei de posibilități materiale, chiar a prostiei. Ne punem întrebarea: "Cum ar evalua lucrurile dacă mama ar fi împiedicată să fugă, cum ar fi relația mamă-bebeluș?"
Cauza abandonului este imposibilitatea femeii de a-și accepta sarcina, de a se pregăti pentru o mare schimbare în viață: aceea de a deveni mamă. O femeie care își abandonează copilul nu poate nu poate povesti nimic frumos de copilăria ei, despre mama ei sau casa in care s-a născut și a crescut, de multe ori aflăm că și ea a fost abandonată când era copil.

Divorțul
Familia reprezintă cea mai veche structură. Influența pe care o exercită familia asupra individului lasă asupra lui urme pentru toată viața. Părinții reprezintă primele ei și, pentru unii, unicele modele de viață. Mama se identifică nu numai cu prima afectivitate cu care avem de a face, ci cu prima autoritate cu care -ne confruntăm. Nu trebuie să ne surprindă faptul că neînțelegerile și ostilitățile sale însemnate care evoluează o căsnicie, și care în final vor duce la divorț, ce vor constitui în mod automat într-un stres de prim ordin, care va acționa nu numai asupra celor care au divorțat, ci și asupra copiilor acestora. Tot stres reprezintă și situația când copii provin din cupluri întâmplătoare și când nu au fost doriți de părinții lor.
Un copil care evoluează privat de afectivitate, are un "handicap" numit dragoste chiar din momentul nașterii. Oricât am vrea să simplificăm lucrurile, copilul nu crește numai cu lapte, ci și cu dragoste, nu numai cu pâine, ci și cu echilibru și tonus familial. Fericirea copiilor reprezintă un reflex al fericirii părinților lor
Oana Bartic

Epidemia fumatului - o urgentă alarmă pentru sănătate
Tutunul este o plantă care face parte din familia Salanaceelor, ca și pătlăgeaua roșie, pătlăgeaua vânătă, cartoful, ardeiul, etc. Are foi ovale, lungi până la 50 cm și late de 10 cm. Floarea de tutun este albă sau roșie. Semințele sunt foarte mici, cam 40.000 într-o capsulă și vreo 80.000 într-o singură floare. Sunt așa de mici încât 10.000 de semințe cântăresc 1 kg. Există cam 40 de specii de tutun care cresc atât în țările calde cât și în cele temperare dintre care Nicotinana tabacum este cea mai cunoscută. Din această scurtă prezentare se află detalii doar despre aspectul tutunului, dar urmează o listă a influențelor negative ale tabacului asupra organismului.
Dintre toxicele care sunt la îndemâna omului modern, cel mai răspândit, imediat după alcool, este tutunul. Fumatul tutunului este practicat astăzi de milioane de oameni, în clipe de tensiune nervoasă ca și în cele de destindere. Tigara nu este decât "resemnare și vis" spunea un scriitor, dar în realitate este mai rău-este un sclavaj.
Tutunul sau tabacul își trage numele de la indienii din America. Ei obișnuiau să fumeze un rulou de frunze ale unei plante pe care o numeau "Tabacco" și care avea efecte terapeutice, însă cu timpul a devenit altceva-un dușman declarat al sănătății. Fumătorul bravează că are dreptul să-și scurteze viața cu câteva minute atunci când aprinde o țigară, și spune că nu-i prea pasă de faptul că tutunul este pentru celulele corpului său și că fumatul duce treptat la cancer, ulcer, bronșită, infarct miocardic, oboseală, etc.
Fumătorul expune pe cei din jur și pe sine însuși unui complex de substanțe foarte dificile pe care le conține fumul de tutun. Multe din aceste substanțe sunt în cantitate mai mare în fumul eliminat în cameră decât cel tras în piept de către fumător. Astfel, fumul de țigară pe care unii îl consideră un stimulent al minții și al corpului, este doar o combinație de substanțe toxice, foarte dăunătoare corpului. Tutunul produce o scădere a globulelor roșii din sânge, favorizând apariția anemiilor, slăbește rezistența organismului la infecții, realizează o stare de denutriție generată, etc.
În ultima vreme, în statele civilizate, fumatul este din ce în ce mai frecvent practicat la o vârstă tânără, începând chiar de la 12 ani. La noi copiii, și în special elevii de la școală, încep să fumeze cam în jurul vârstei de 14 ani. Obiceiul tinerilor de a fuma se datorează în primul rând deficienței educației în familie mai ales acolo unde părinții fumează și dau un exemplu negativ propriilor lor copii. Școala are și ea o parte din vină când tolerează elevii sau când nu ia măsuri de control. Un alt factor ce favorizează o creștere de fumători printre elevi este lipsa de educație mediocră în școli.
În urma studiilor efectuate s-a constatat că inteligența, puterea de muncă și în general activitatea intelectuală sunt mult mai reduse la fumători decât la nefumători. De asemenea statisticile arată că fumatul de la o vârstă tânără oprește dezvoltarea normală atât fizică cât și intelectuală, iar vârsta la care ajung acești fumători este mai mică decât a celor nefumători. Dacă nici familia, nici școala și nici autoritățile nu prea pot opri răspândirea acestui flagel ucigaș, ultima șansă a noastră este biserica. Părinții fumători își condamnă copiii la o moarte lentă silindu-i să inhaleze fumul nociv al tutunului și apoi lăsându-i să încerce pe propria lor piele, efectul țigării, refuzând să discute cu ei despre acest subiect. Apelând la etica lor și explicându-le că acesta nu este un comportament plăcut lui Dumnezeu, biserica ar putea sa-i convingă pe unii fumători să renunțe la acest viciu.
Acest "articol" ar vrea un semnal de alarmă cu privire la "epidemia fumatului" și ar fi foarte bine ca toți să ia măsuri împotriva consumului de tutun. Astfel poate va crește numărul celor care spun: "Gata cu fumurile".
Alina Timofticiuc

Fără "Domnul"
Ce sunt eu fără Domnul?
Sunt un praf de oase reci,
Hrana viermilor din groapă
Și a muncilor de veci!

Mintea mea fără de raza
Luminărilor de sus,
Este beznă nesfârșită
După "veșnicul Apus".

Ochii mei fără privirea
Spre Părintele Ceresc,
Sunt ca ochelarii negrii
A celor care orbesc!

Gura mea fără mișcarea
Darului lui Dumnezeu,
Este clopot fără limbă,
Fără glas fiind mereu.

Însăși biata mea ureche,
Fără duhul Lui cel Sfânt,
Este zdreanță agățată,
Care tremură în vânt.
Poezie culeasă de Claudia Lepădatu

Să mai râdem
Doi puști stau de vorbă pe o bancă în parc:
- Știi, mămica mea e formidabilă la volan. Phii!! Ca trăsnetul!
- Merge așa de repede? întreabă celălalt.
- Nuuu! Dar izbește copacii!
* * *
Doamna învățătoare întreabă copiii:
- Ce viețuitoare vede mai bine ca omul?
-Vulturul! Veni răspunsul clasei.
- Cine aude mai bine?
- Căprioara.
- Cine miroase mai bine ca omul? întreabă iar.
- Trandafirul! Bubui clasa.
* * *
Cătălin obișnuia, contrar obiceiului local, să-i dea băiatului său câte un șiling pentru fiecare notă bună. La un moment dat, carnetul fiului său se umplu numai de note bune. Și atunci, devenind bănuitor, îl întreabă pe fiul său:
- Ia ascultă, Andrei, nu prea te văd învățând. Nu cumva împarți banii cu învățătorul?!
* * *
La farmacie:
- Aveți ceva pentru părul cărunt?
- Nimic, în afară de un profund respect.
* * *
- La ce înveți acolo? întrebă mama.
- La geografie, răspunde copilul.
- Ia să văd... unde-i Brazilia, de exemplu?
- La pagina... 87.
Norocea Andreea Raluca

Anunțuri parohiale
1. Începând cu data de 14 Septembrie va reîncepe Sinodul diecezan. Cei care doresc amănunte sunt invitați la biroul parohial.
2. În curând va începe pregătirea corului Parohiei pentru a celebra într-un mod cât mai plăcut sărbătoarea Crăciunului. Enoriașii sunt rugați să aibă spirit de inițiativă și să se prezinte într-un număr cât mai mare la pregătirile corului.
3. Familiile desemnate pentru curățenie pe luna septembrie:
- 20.09.2003: Anti, Baciu, Bălăucă B., Bălăucă P., Bartic I.
- 27.09.2003: Bartic R., Benchea Petru, Bercea, Bitiușcă, Blaj Anton.

Grup redacțional:
Coordonator și redactor-șef: Pr. Iulian Fărăoanu
Tehnoredactare computerizată: Andrei Petruț și Marius Maximilian Bitiușcă
Adresa redacției:
Parohia Romano-Catolică "Sf. Anton de Padova"
Str. Cuza Vodă, nr. 2 8A, Târgu Frumos
E-mail: parohia_tgfrumos@yahoo.com
Tel.: 0232-711476, tel. mobil: 0744-437439

0 0
Copyright 2005-2016 - Parohia Romano-Catolică Tg. Frumos